Vacanţă

Aug 31 2010

De mâine, două săptămâni de vacanţă :smile:

File:Skyline Frankfurt am Main.jpg

9 responses so far

English bulldog :)

Aug 28 2010

Urmăreşte tocşou’ favorit :lol:

8 responses so far

Desfiinţarea Curţii Constituţionale

Aug 27 2010

Liberalii propun în proiectul lor de reformă constituţională desfiinţarea Curţii Constituţionale şi transmiterea tuturor competenţelor  CC către ÎCCJ, care are judecători independenţi şi nu politizaţi.

Propunerea mi se pare de foarte mare bun simţ, ţinând cont de faptul că în ultimii ani judecătorii Curţii Constituţionale au reprezentat soluţia imorală în jocul politic inventat de Traian Băsescu cu aproape 6 ani în urmă.

Mânaţi de interese politice, şantajaţi cu dosarele lor de foşti securişti sau informatori ai securităţii comuniste (în mod deliberat folosesc această expresie, ştiind cu toţii că există astăzi o nouă securitate, cea băsistă),  judecătorii Curţii, nu de puţine ori, au adăugat la lege sau chiar au rescris-o, la ordin, lucru inadmisibil într-o societate democratică.

Nici nu a fost bine făcută propunerea liberalilor, că apropiaţi ai preşedintelui Băsescu au început să critice proiectul.

Faptul că există critică nu mă deranjează (deşi lipsesc argumentele). Ceea ce mă pune pe gânduri este altceva:  se susţine că  poziţia de judecător a fost câştigată prin vot de către cel propus de PDL, iar recomandarea de desfiinţare a CC survine ca o consecinţă a faptului că liberalii nu au câştigat poziţia de judecător.

Păi  bine domnule profesor Cristian Preda, Ştefan Mircea Minea a câştigat postul prin vot? Ăla a fost vot?   Încercând  să creaţi o falsă impresie a realităţii, nu faceţi decât să vă puneţi în cea mai penibilă situaţie, domnule Preda.

Jenantă postarea dvs de azi…

Acum trei luni, a fost candidatul PNL la o poziție de judecător la Curtea Constituțională. Nu a obținut-o.
Ieri, a cerut, în numele PNL, desființarea Curții.
Se numește Teodor Meleșcanu.
Sper ca partidul condus de Crin Antonescu să nu ceară desființarea tuturor instituțiilor pe care peneliștii le pierd la vot. (Cristian Preda)

8 responses so far

Boala lui Băsescu

Aug 26 2010

Eu aş paria că suferă de boala lui Calache :mrgreen:

Drăgoteasca zice altceva:

[...] există o teorie apărută prin diverse medii şi pe care am regăsit-o în nişte comentarii de pe net, suspect de informate şi la obiect. Se spune că Traian Băsescu ar fi suferind de o afecţiune numită Korsakoff, care-i dă aceste stări imprevizibile. Ar putea fi şi aşa, cu toate că, în nenumărate rânduri, Administraţia prezidenţială şi preşedintele au dezminţit categoric orice boală, indiferent cum s-ar numi ea. ( aici)

11 responses so far

Autopsierea lui Chitic

Aug 24 2010

Doamne fereşte, dar dacă aveţi vreodată nevoie, apelaţi cu încredere la serviciile “Morga-SPP” :mrgreen:

Vă spun ăştia tot ce a mâncat şi a băut subiectul, şi mai mult decât atât…

Chitic a consumat o sticlă de Ouzo, trei beri, a fumat narghilea şi apoi l-a înjurat pe preşedinte. (Adevărul)

Institutul de Medicină Legală s-ar putea să fie foarte aglomerat în următoarea perioadă, aşa că e bine de reţinut :lol:

7 responses so far

De la fripturist la deontolog

Aug 24 2010

În anii ’90 îi numeam fripturişti. Nu se organiza nicio conferinţă de presă, niciun coctail, nicio petrecere oficială, fără ca ei să participe. Nu erau interesaţi în niciun caz de subiect în sine, ci doar de bunătăţile care se puneau pe masă. Cu gurile pline, cu farfuriile şi mai pline, uitau să mai deschidă reportofoanele sau să intervieveze vreo personalitate prezentă la “party”.  Citeam a doua zi în ziare o scurtă informare despre evenimentul cutare organizat la hotelul cutare. Ce mishto a fost!

Lucrurile au evoluat, astfel încât, odată cu trecerea timpului, domnii fripturişti s-au reorientat. Văzuseră prea mult lux la viaţa lor, şi    s-au gândit că nu ar fi rău să intre şi ei în joc. Să nu mai stea ca fraierii pe margine, mâncând din delicatese doar la masa “jurnaliştilor” fripturiştilor.  S-au hotărât să se înfrupte din bucate la aceleaşi petreceri luxoase, dar la masa…slugilor.

A avut astfel loc metamorfoza: din fripturişti au devenit brusc deontologi. 

S-au regrupat, s-au reorientat, fiecare după cât i    s-a oferit. Au devenit deontologi de dreapta, de stânga, de centru, funcţie de ce direcţie căpăta “şeful”. Nu conta că  erau obligaţi să scrie sau să vorbească tâmpenii,  să-şi modifice marţi opiniile exprimate luni.  Încet, încet, au acaparat spaţiile de primă pagină ale presei scrise. Insuficient pentru ca manipularea să fie completă! Ne-au obligat să le vedem şi feţele obosite de prea multă băutură, tutun şi nopţi nedormite.  Vocile  lor răguşite, sau piţigăiate, fără dicţie, au început să răsune în prime time pe toate posturile de televiziune şi radio.

Au intrat în mizeria politicii, în afaceri murdare, jucându-se pe bani grei cu minţile oamenilor. Astăzi sunt vipuri, vedete şi business(meni).

Păcat că noi, românii,  nu am ştiut, la momentul potrivit, să-i alungăm  pe fripturişti din viaţa publică, aşa cum nu am ştiut să o facem nici cu politicienii. 

Plătim azi  un preţ mult prea mare pentru naivitatea noastră din ultimii 20 de ani!

Deontologie pe 10000 de euro. Care sunt jurnaliştii trimişi de Gold Corporation în vacanţă.

Conform site-ului www.paginademedia.ro, scopul excursiei este acela de a refelecta obiectiv şi documentat  impactul economic, social, de mediu şi de patrimoniu al minei de la Roșia Montană.

Printre jurnaliştii care au acceptat invitaţia se numără Robert Turcescu,Ioan T. Morar, Mihai Tatulici, Livia Dilă (B1), Doru Bușcu (Academia Cațavencu), Floriana Jucan (Qmagazine), Emil Hurezeanu (Realitatea Cațvencu), Vlad Macovei (Evenimentul zilei), Rareș Bogdan (Ziua de Cluj), Dragoș Nedelcu (Realitatea Cațavencu), Sorin Freciu (Realitatea Cațavencu) , Roxana Voloșeniuc (Elle) şi Corina Vințan.

Adevărul, preia informaţia şi dezvăluie costurile excursiei. 10.000 de euro pentru fiecare jurnalist în parte.

Deşi subiectul “Roşia Montană” a creat mai multe controverse şi discuţii aprinse, cu privire la impactul asupra mediului, oficialii companiei menţionază că nu se impune sub nicio formă vreo restricție din punct de vedere al modului ulterior în care va fi decisă prezentarea situației de la fata locului.

Dacă Roşia Montană Gold Corporation se spală pe mâini de eventualele “neplăceri” cauzate de o astfel de excursie, plecarea jurnaliştilor stârneşte un val de critici, privind etica profesională.

Astfel, Cristian Tudor Popescu, citat de Adevărul, spune că orice jurnalist care se pretinde a fi imparţial nu are ce căuta într-o excursie plătită de o companie cu interes declarat şi controversat de ani de zile. O astfel de invitaţie, adresată unui şef de redacţie este mai gravă decât cea adresată unui jurnalist, deoarece prin intermediul liderului se poate creea un curint de opinie în interiorul redacţiei, spre deosebire de un simplu jurnalist care face un reportaj şi atât.

Ioana Avădani, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent este de acord cu Cristian Tudor Popescu şi spune că niciun responsabil editorial nu pleacă în deplasare decât pe banii redacţiei, dând exmplu codurile de conduită a unor publicaţii precum New York Times sau The Guradian.(via)

11 responses so far

Ruşine, Chitic!

Aug 23 2010

Chiar dacă i-ar fi dat o scatoalcă şi lu’ Chitic ăsta, ce mare brânză? Nouă nu ne-o trage în fiecare zi Băsescu?

Seful statului parasea restaurantul Ciresica de la Neptun, iar avocatul Dan Chitic si Mihaela Chitic se plimbau pe aleea care trecea, iar cand l-a vazut, barbatul i-a strigat – “Rusine!”, informeaza Cotidianul.

In replica, Traian Basescu l-ar fi numit “dobitoc” dupa care a lasat usa masinii sale deschise si a venit la acesta si l-a lovit cu palma.(ziare.com)

Ruşine, Chitic! Te plângi pentru o smetie dată de preşedinte, în loc să te mândreşti cu asta. Ruşine să-ţi fie!

11 responses so far

F**K YOU

Aug 23 2010

Bonus:  presă quality

2 responses so far

EBA…EBO

Aug 22 2010

Sunt absolut convinsă că succesurile Ebei au la bază proiecturile lui EBO!

“Proiecturi” în loc de proiecte. Este un cuvânt nou, pe care nu-l veţi găsi în dicţionar, dar care a fost rostit în faţa presei de prim  ministrul Emil Boc. (aici)

7 responses so far

WTF!?

Aug 20 2010

Îţi plac cerealele cu scorţişoară? Excelent! Clienţii care au ales acest produs îţi recomandă şi…alte chestii :lol:

4 responses so far

Older posts »