Archive for the ‘not-cool’ Category

În România, să ocupi un pat într-un spital împuţit, a devenit un lux… 

Ca să ajungi la spital cu bolnavul, chemi Salvarea Puls pentru că nu te întreabă ce vârstă are pacientul, şi cel puţin ai siguranţa că ajunge. În două ore, dar decât deloc cu 112, e bine şi aşa.

Din Camera de gardă începe calvarul. Apare doctorul care mai are puţin şi îţi dă şi vreo două palme că ţi-ai dus părintele în comă diabetică în miez de noapte. I-ai deranjat somnul, drept pentru care, nervos, te întreabă de ce nu ai venit de acum coişpe zile. Păi dacă mama era bine, de ce naiba să o duc la spital? 

Devine brusc amabil după ce îi dai şpaga de rigoare. Fără plic. Direct în mână. Ia banii, îi bagă  tacticos în buzunarul halatului şi mă linişteşte. Totul va fi bine dacă mama rezistă. Asta ştiam şi eu! Dacă rezistă, nu moare. Dacă moare, înseamna că nu a rezistat :roll: Imbecilul dracului!

O cameră nenorocită, cu pereţi scorojiţi, paturi belite, aşternuturi gri. Gri de vechi şi îngălate ce sunt, nu pentru că asta le-ar fi culoarea de la mama lor.

Chem infirmiera şi o rog să vină cu “trusa de toaletare”.  Se uită aia câş la mine. Am impresia că vrea să-mi spună că sunt dilie, dar nu îndrăzneşte totuşi…

Pe uşa de la baie, un afiş mare: “pacienţii sunt obligaţi să facă duş în fiecare zi!” Perfect! Doar că pacienţii sunt imobilizaţi la pat, cu perfuzii şi inconştienţi. Hai că asta nu ar fi o problemă, o iau pe mama, o bag sub duş cu tot cu firele alea în braţe, dar, ce mă fac? În baie nu e decât o rămăşiţă de furtun  ruginit de la un duş şi  nici apa caldă nu curge :shock:

Nu va mai spun că doctorul nu calcă în  salon. Intră decât o asistentă plictisită, şi face asta doar când trebuie să schimbe perfuziile. Medicamentele sunt cumpărate de către “aparţinator”, adică de mine, din farmacie. Spitalul nu are nici măcar un algocalmin.

Mâncarea…Câh! Posibil să facă bine la diabet, dar sigur te alegi cu o toxiinfecţie alimentară. Mai bine aduci totul de acasă.

Una peste alta, oamenii sunt totuşi mulţumiţi. Mulţumiţi că au avut “norocul” de a fi internaţi. Domnul doctor nu i-a trimis acasă ca pe ceilalţi. Care ceilalţi? Cei care nu dau şpagă pentru a ocupa un pat de spital mizer…

Hai maman că ai rezistat!

Uite aici feedback de la populaţie, domnule ministru “muci“! De cinci stele :mrgreen:

Sperăm să se vâneze în toată Ţara Românească, pentru că, atât timp cât Boc va fi premier, mâncăm ce vânăm.

Elan Schwartzenberg

Săracii oameni bogaţi au plecat la vânătoare pentru a procura hrană familiilor lor înfometate. 

E nasol de tot dacă nici ăştia nu mai au ce fura mânca.

La arme vânătoare, români! :mrgreen:

- Găleţi, luat? Roger.

- Luat! Roger.

- Pelerine, luat? Roger.

- Luat! Roger.

- Pliciul, luat? Roger.

- Luat! Bâta. Roger.

- Punctul, luat? Roger.

- Tras! Linia. Roger.

- Voturi, luat? Roger.

- Mayday-mayday-mayday!

Mersi, Lilick! Ce întrebări pui şi tu în 2010! Auzi, Prighenă sau Stroe…Aştept numărarea voturilor :lol:

Băsescu a declarat la Realitatea FM că a fost vizitat acasă de Adrian Năstase, Ludovic Orban şi alţi oameni politici pentru a-i cere rezolvarea problemelor cu justiţia.

Încă o minciună marca Băshinescu. Cine îl mai crede pe marinarul ăsta cu minţile rătăcite?

Are dovada! Înregistrările din registrul de la intrare la domiciliul preşedintelui. Păi poate că i-a invitat el la o cafea. De unde ştim noi ce au vorbit?  Sau poate că a falsificat registrul :mrgreen: Ăsta chiar ne crede tâmpiţi pe toţi?

Cine vorbeşte? Tocmai el, care a avut grijă să-şi asigure imunitatea în dosarul “Flota” şi să-şi închidă  cu nesimţire, dosarul “Mihăileanu”. Noi chiar avem dovada!

Sunt convinsă că şi-a ascuns, cu mare grijă, şi alte făradelegi comise. Nu-i nimic! Vom afla totul, curând. Va primi ceea ce merită.  Ulciorul nu merge de multe ori la apă…

Jos Băsescu, bătăuşul de copii!

O campanie cu care eu nu sunt de acord sub nicio formă!

Cât de umilită s-a simţit doamna Băsescu când onor soţul domniei sale a pus laba pe casa din Mihăileanu în mod ilegal?  Deloc, vă spun eu. Dacă ar fi avut un pic de jenă, ar fi renunţat la acel imobil. Nu a făcut-o.

Cât de umilită s-a simţit Maria atunci când Traian l-a făcut “tânăr mafiot” pe ministrul liberal al Justiţiei, Tudor Chiuariu? Deloc! În caz contrar, ar fi ieşit să ceară scuze public părinţilor unui tânăr de vârsta fiicei sale.

Cât de umilită s-a simţit femeia asta când  în prezenţa ei, Băsescu a furat telefonul unei jurnaliste? De unde atâta umilinţă!? S-a urcat în maşină cu zâmbetul pe buze. Singura chestiune care o frământa era aceea că “incidentul” va ţine prima pagină a ziarelor.

Cât de umilită se simte femeia asta când în preajma ei se află mereu cea despre care gura lumii vorbeşte că ar fi amanta soţului său? Dacă ar fi fost vreun pic deranjată, Udrea nu ar mai fi existat demult în politică. Avantajele materiale o fac pe Maria Băsescu să accepte orice compromis, oricât de murdar ar fi acesta.

Cât de umilită se simte această mamă când ştie că cele două fiice ale sale mânuiesc sute de mii de dolari ce nu pot fi justificaţi? Nu cred că le-a sfătuit vreodată să nu comită ilegalităţi. Dacă ar fi făcut-o, domnişoarele Basescu nu ar fi fost târâte în atâtea scandaluri oribile  cu iz penal de fals în acte sau  furt de voturi.

Dacă s-ar fi simţit în vreun fel, doamna Băsescu l-ar fi părăsit demult pe ticălosul de lângă ea.  O femeie demnă, stăpână pe viaţa sa,  nu acceptă mârlăniile de niciun fel, decât dacă şi pe fruntea ei scrie “nesimţire”.

Pentru ce mai avem nevoie de bani dacă desfiinţăm şcoala :roll:

De cele mai multe ori, logica lui Băsescu mă depăşeşte. 

“Dacă se vor preda copiilor şase-şapte materii şi nu 14, vor rămâne bani foarte mulţi, totul este să fim şi cinstiţi cu noi înşine”. (Băsescu – mediafax)

Şi dacă tot vorbeşte de cinste, nu era mai corect să le spună profesorilor că de fapt vrea să-i lase fără job? :mrgreen:

…Băsescu e dus cu pluta!

Nu recunoaşte majoritatea parlamentară formată în jurul propunerii “Johannis”, în schimb se va consulta pentru desemnarea unui PM “şi cu noul grup de independenţi format în Parlament”, grup condus de trădătorul Oprea.

Aşa cum ne informa Mihai Voicu într-un comentariu, independenţii nu pot constitui, conform legii, un grup parlamentar.

Băsescu se şterge din nou la fund cu legile ţării.

JOS BĂSESCU !!! :mrgreen:

Ca şi cum nu ne-ar fi obosit destul până acum, generalul de tinichea Gabriel Oprea s-a gândit, în nesimţirea lui, să devină şi el, la final jalnic de carieră, lider peste ceva.

Pur şi simplu nu poate trăi  fără să fie şef, fie chiar şi peste o haită de trădători. Să primească şi el, acolo, un fax, o ascuţitoare, o secretară, un laptop pentru cyber-sex în timpul programului şi alte chestii din astea mărunte. Altfel nu se poate exprima omul în limba lui de lemn mâncat de cari.

Pun pariu că nu la ăsta se gândeşte Băsea când vorbeşte despre reducerea numărului de parlamentari. De unul ca Oprea are nevoie doar pentru a-şi şterge  din când în când pantofii pe vipuşca unor pantaloni de general.

Treisprezece deputati independenti, exclusi in ultima perioada din PSD sau PNL, s-au autoproclamat “grup parlamentar mixt”.

Ei au cerut si privilegiile care decurg din aceasta noua formula, cum ar fi obtinerea unei sali de lucru, cu aparat administrativ, dar si de repartizarea unor functii in comisiile parlamentare, informeaza Evenimentul zilei.PD-L si sustinatori ai candidaturii lui Traian Basescu la prezidentiale, l-au declarat lider pe fostul ministru al Internelor Gabriel Oprea.

Exclusii din PSD si PNL, cei mai multi apropiati ai

Cei 13 vor sa coalizeze cu cei 5 independenti de la Senat, pentru a vorbi pe o singura voce.(ziare.com)

Mos Califar salută şi el evenimentul :lol:

traian_basescu_tigara

Cu câteva zile în urmă a fost lansat site-ul traianbasescu.ro, o parodiere a site-ului oficial al lui Traian Băsescu.

Acest fapt a deranjat haita de hiene portocalii atât de tare, încât au “hăkuit” pur şi simplu site-ul cu pricina. Culmea nesimţirii oranjgutane este atinsă atunci când declară că  “s-a reuşit recuperarea site-ului.”

Adevărul îi supără rău de tot pe nemernicii ăştia. La gunoi cu ei! Acolo le este locul.

traianbasescu

“Recuperarea site-ului a fost facuta de chiar de staff-ul de campanie a lui Traian Basescu.
Campania murdara a candidatilor coalizati impotriva lui Traian Basescu a ajuns si pe internet. A fost falsificat si fraudat continutul unui site si aceasta frauda a fost rapid acoperita de specialistii nostri. Ne asteptam ca asemenea cazuri sa mai apara. Le privim insa cu calm, pentru ca vom reactiona imediat”, a declarat Sever Voinescu. (Mediafax)

Update – site-ul parodie a fost transferat pe http://traianbasescu.org. Să vedem cât va rezista.