Crăciun fericit !

Votul de azi, din comisii,  m-a debusolat complet. Nu mai înţeleg nimic!

O curvă în guvern! Cu asta ne-am ales.

Madam Udrea, învingătoare, fluturând NUP-ul proaspăt primit de la Parchetul General, explicând că, deşi nu s-a prezentat personal în faţa procurorilor, a fost găsită nevinovată.

La finele audierilor, o şleahtă de tembeli făcea temenele în faţa târfei, felicitând-o pentru prestaţia “excelentă” de azi.

Nu cred că ni se putea oferi un spectacol mai jalnic, spectacol pus în scenă şi cu sprijinul domnilor parlamentari de la  PNL şi PSD.

Să mai cred că se va schimba ceva, vreodată, în ţara asta?

…pe ouate :mrgreen:

Lilik, prietena mea de suferinţă în ale politicii, mă provoacă să alcătuiesc un “top” al nevertebratelor.

Aşadar,  să aruncăm cu ouă clocite în capetele celor mai sinistre personaje, lingăii fără de care Băsescu nu numai că nu ar fi fost preşedinte, dar nici nu ar fi putut exista, decât beat mort prin cala vreunui vapor fantomă.

Andreea Pora – Scârboasă creatură. Un fel de limax.

Cristian Pătrăşconiu – un imbecil fără minte. Două cuvinte, cinci prostii. De altfel, Coiu rimează cu Băsescu. Versuri albe.

Marcel Hoară – idiotul căruia îi poţi demonstra ştiinţific că albul nu e negru, şi tot portocaliu vede în faţa ochilor. Are fălci de broască râioasă.

Cristian Boureanu – frunte-ngustă. Nici nu mă mir că o ia în mâna de fiecare dată.

TRU – căţeluş cu părul câlţi. DJ de ocazie. Dacă e nevoie se face şi preş pentru o mângăiere pe creştet şi câţiva firfirei. 

Boc nu are loc pe lista mea. Pentru el trebuie alcătuit un top separat, top în care piticul damblagiu să ocupe toate locurile.

Leapşa merge mai departe la Mos Califar, Jenikă, Alexandru Marin, Ion de la Chiueşti, Ioan Usca, Marius Mina, Chat Noir, Ruxi şi cine mai doreşte :smile:

Cam trişti băieţii, ai dreptate Moş :twisted:

Câteva comentarii de pe blogul domnului Daniel Funeriu

Update.

Incă unul trist rău de tot: Sever Cotoi – Voinescu. Mersi Lilick! :lol:

Anonima de pe bloguri spunea…

Dle Funeriu, da, aveti dreptate. Ce ne ramane de facut decat sa ne bucuram de zapada? Caci, in interiorul propriului partid, entuziasmul pe care-l afisati acum cateva zile, s-a cam dus… Ati slavit partidul si pe conducatorul sau si iata: nu ati fost propus in guvern. Mie una mi-e scarba. Dvs?

Nemo spunea…

d-le Funeriu,nu ma asteptam la minuni. am zis ca nu se poate scapa de diversi “activisti de partid”. imi spuneam ca macar o sa fiti dvs pe acolo, sa mai spalati imaginea acestui guvern de stransura.Observ insa ca “activismul de partid” invinge.
Acum e momentul sa vedem daca Traian Basescu chiar vorbea serios de “romani”, ca el “nu mai tine cu nici un partid”, etc. Cu d-l de la invatamant nu se poate face reforma. Cel mult inregimentare politica.

amanda13  spunea…

Domnule Funeriu… sunt extrem de dezamagita de vestile care circula in legatura cu componenta guvernului. Nu mai locuiesc in tara, dar l-am sustinut pe Traian Basescu dezinteresat, atat cat mi-a stat in putere prin ceea ce am scris, pe tot parcursul campaniei. In momentul acesta am un puternic sentiment de confuzie… asta ca sa ma exprim eufemistic si sa nu spun pur si simplu ca ma simt tradata.

Traian Basescu a castigat fiindca noi am crezut ca lucrurile se vor schimba in momentul in care va avea mana libera. Insa propunerile de ministri arata contrariul.Nu sunt genul care utilizeaza complimentele gratuite asa ca va rog sa ma credeti ca am convingerea ca sunteti cu adevarat cel mai potrivit pentru functia de ministru al educatiei.p.s. aici unde sunt nici macar nu este zapada ca sa-mi mai tempereze frustrarea.

Riddick spunea…

Să nu fim naivi, este un guvern de uzură, mă amuză teribil scâncelile ipocriţilor care ar fi dorit un guvern din băieţi din corul bisericii.

Altfel, nădăjduiesc să voteze parlamentarii PDL în bloc împotrivă la votul de investitură, spre a se ajunge la o dizolvare a parlamentului încă din acest an. Şi cu puţin noroc, încă una la anul. 

Anonim spunea…

@Riddick

Tu iti dai seama ca esti dus daca vii pe blogul acestui om sa ii spui ca e naiv? Atat el, cat si noi, toti, cei care am sperat ca in acest guvern Traian Basescu sa promoveze figuri oneste, ca cea a dnului Funeriu, daca suntem naivi suntem si curati. Tu pentru ce crezi ca l-am votat pe Basescu? Pentru Udrea sau sindicalistul Croitoru? Nu stiu pentru ce l-ai votat tu pe Basescu, dar multi dintre noi am sperat ca va fi mai bine. Pacat. :(

Nume spunea…

@Ridiche, my friend: cand Basescu a lansat apelul pe Twitter, “romani din America, iesiti la vot, ca de voi depinde, etc”, m-am apucat si am dat cate telefoane am putut eu, de pe East Coast pe West Coast, pana in Canada. Macar vreo 10-15, tot am scos la vot.
N-am crezut ca in mai putin de 24 de ore, o sa mi se faca o greata de nici macar un vagon de lamaie n-o sa mi-o trateze.
Nu m-am agitat nici pt Berceanu, nici pt Videanu, nici pt Blaga(toti astia nu au reusit sa ia nici o primarie, pe unde au candidat; in 2004, Videanu a luat ca era “coalitia”, dar a doua oara nu mai pupa Bucurestiul).

Ridiche, bati campii cu anticipatele.
La ce guvern si-au tras astia, nici macar nu mai trebuie sa-l schimbe PSD-ul pe Geoana. Trebuie numai sa astepte sa se impuste guvernul actual in besticole.
Iar cand o sa-l suspende baietii pe Basescu iar(parlamentarii independenti inca nu au primit suficienti bani de la Patriciu, dar se rezova si asta:lol:))), am sa fiu putin ocupat; cred ca nu se va termina nici iarna, pana atunci; ma duc la ski.

Ar trebui ca, de acum incolo, in momentul in care cineva reclama ca e blocat undeva, sa-l intrebam si ce numar de rovinieta are, ca sa vedem daca aceasta suma foarte mica a fost platita sau soferul reclama si nu are nici macar rovinieta. (Berceanu)

Ce ne interesează dacă sunt copii îngheţaţi în maşina înzăpezită? Rovinietaaaaaaaaaa!!!

Femei însărcinate în drum spre maternitate pentru că Salvarea nu a ajuns la timp?  La naiba cu ele!Rovinietaaaaaaaaaa!!!

Aţi plătit rovinieta, mai aveţi o şansă, minimă ce-i drept, să vă salveze dintre nămeţi oamenii lui Berceanu.

Odată salvaţi de la îngheţ, rămâne totuşi riscul, foarte mare, să muriţi în prima groapă, bine întreţinută din banii cu care aţi plătit rovinieta.

Nu plătiţi, muriţi! Plătiţi, muriţi oricum!

Sper că judecătorii Curţii Constituţionale nu vor avea ideea tâmpită să modifice cu pixul procesul verbal al BEC, sau să-l trimită  înapoi pentru a fi ”prelucrat”  de mutanţii de la BEC, în urma numărării şi reanalizării voturilor anulate.

După o zi de verificări, s-au găsit peste 1300 de buletine de vot incorect contabilizate, dar şi multe alte erori, una mai gravă decât cealaltă.

Putem spune încă de azi că procesul verbal aflat pe masa judecătorilor Curţii, prin care BEC îl consideră învingător pe Băsescu, nu corespunde realităţii. Este un document lovit de nulitate.

5 milioane de români au trăit bine.

sa traiti bine

Peste 5 ani, 22 de milioane, tot români, vor trăi foarte bine.

saracie 

Încă o victorie ca asta şi suntem terminaţi.

A fost ca în clip: ne-am culcat cu cine ne-a plăcut, şi ne-am trezit cu chiorul în pat. Coşmarul nu s-a terminat.

Nu am fi avut parte de lapte şi miere dintr-o dată.  Dar, cel puţin,  am fi putut avea şansa să fim respectaţi în casa noastră. 

Viaţa în roz, cum şi-o imaginează unii, alături de Băsescu, e departe de a deveni realitate în România.

Aceasta a fost ultima victorie a lui Băsescu. Cea care ne va termina pe toţi.

Nu, Băsescu nu are dreptul să întrebe  pe nimeni, unde a fost şi cu cine s-a întâlnit! Nici măcar pe Geoană.

Şi să vă mai spun ceva. Sunt sigură că Vântu este omul lui Băsescu. Infractor la infractor trage. Nimic nu mă poate convinge că nu este aşa.

Votul unui om stăpân pe sine, inteligent, care ştie ce vrea de la viaţă, nu poate fi influenţat de o “dezbatere” de două ore, cu atât mai mult când aceasta este presărată de intrigile şi diversiunile securiste ale unui bezmetic ca Băsescu.

Am scăpat de Ceauşescu, pentru a-l regăsi întruchipat în Băsescu, după douăzeci de ani.

…Dinuleeeeeee, Dinuleeeeeee :cry:

Nu pot spune decât: Doamne fereşte de încă 5 ani cu ăsta la Cotroceni!

Ultima oră: 

“Nu a plâns. Era strâns de gât.”  (Radu Berceanu)