Posts Tagged ‘magistrati’
Mama lor de Cristuşi şi de Ţuluşi
Încă o motivare a unei hotărâri (din 2002), marca Nicoleta Cristuş. La fel de halucinantă ca şi aceasta de aici. Chiar nu le-o fi ruşine magistraţilor români cu o asemenea colegă?
Citiţi şi spuneţi-mi şi mie dacă e de râs, sau de plâns…Despre Guvernul de la Tel Aviv ce părere aveţi?
Fiul meu Iosub Caras Andrei s-a casatorit in Romania, in 1996,cu Cristina Loredana, tanara fiind de religie ortodoxa. De comun acord, cei doi tineri au emigrat oficial in Israel in 1997. Au invatat limba, au gasit servicii bine remunerate, iar in Ianuarie 2001 s-a nascut fiica lor, Iris.
In Septembrie 2001 au venit in vizita in Romania cu copilul, iar in ultima zi a vacantei lor, fiul meu a fost anuntat de sotia sa ca ea a inaintat divortul cu doua zile inainte de reintoarcerea in Israel si ca opreste copilul, desi acesta este cetatean israelian; actele copilului au fost ascunse. Fiul meu a revenit singur in Israel.
Tribunalul din Ierusalim s-a sesizat si a atentionat Ministerul de Justitie Roman, aratand ca este vorba de rapirea minorei, care trebuie inapoiata statului Israel, conform Conventiei de la Haga, la care a aderat si Romania. Ministerul de Justitie roman a deschis o actiune in legatura cu actul de rapire initiat de sotia fiului meu, in temeiul art.3,12,16 si 17, din Conventia de la Haga din anul 1980.
De-a lungul procesului (care a avut loc la Judecatoria sectorului 6 Bucuresti) s-au prezentat documente din care reiesea retinerea ilegala a minorei Iosub Caras Iris.
Instanta – presedinte fiind Nicoleta Cristus- da sentinta civila nr. 3875, din 15.04.2002 prin care recunoaste retinerea ilicita a copilului, dar respinge actiunea de returnare a minorei in Israel, afirmand:
“Astfel, situatia generala din Israel s-a inrautatit constant din Septembrie 2000 si pina in prezent, odata cu esecul negocierilor de pace dintre guvernul de la Tel Aviv si Autoritatea Palestiniana. Violenta a escaladat rapid de la aruncarea cu pietre la focuri de mitraliera si mortiere, atentate sinucigase cu bomba si ambuscade mortale. Sfidind ingrijorarea internationala, la inceputul lunii martie 2002, primul ministru Ariel Sharon a ordonat armatei israeliene sa continue cea mai mare ofensiva impotriva palestinienilor din ultimile decenii. Ca riposta la acestea, atentatele sinucigase ale palestinienilor au instalat teroarea in orasele israeliene, cazind victime ale acestora numerosi civili nevinovati, inclusiv cetateni romini rezidenti in Israel.
In acest context, Ministerul Afacerilor Externe din Romania a recomandat, la inceputul acestei luni aminarea deplasarilor in Israel pe cit posibil si reconsiderarea oportunitatii de a ramine in aceasta tara a cetatenilor romani aflati deja acolo. Fata de aceasta situatie internationala, instanta considera ca inapoierea minorei Iosub Caras Iris in Israel ar supune-o pe aceasta la pericole grave, fiindu-i pusa in pericol viata, atita vreme cit in fiecare saptamina are loc un atentat terorist in care isi pierd viata persoane nevinovate, situatia din Israel ramanind tensionata si in prezent. In consecinta, instanta constata aplicabilitatea disp. Art 13 lit. b din Conventia de la Haga si urmeaza a respinge actiunea formulata de reclamantul Ministerul de Justitie ca neintemeiata…”
România anului 2009, o Românie în care se comandă execuţii publice. O ţară europeană, în care magistraţii, fie că sunt procurori, fie că sunt judecători, au devenit simpli executanţi ai unor ordine politice.
România în care populaţia trebuie să tacă!
Judecătorii sunt “oripilaţi” de faptul că românii se întreabă dacă judecata unui cetăţean a fost una corectă.
Întrebările oamenilor nu apar din neant, ci pur şi simplu din modul în care cetăţeanul este luat pe sus cu 80 de mascaţi, de modul în care este judecat de niste judecători care nu-i respectă niciun drept procesual garantat de Constituţie.
Românii trebuie să tacă! Presei i se bagă pumnul în gură!
Magistraţii care refuză de ani de zile o lege care să reglementeze atragerea răspunderii în cazul unor sentinţe greşite, cer românilor să închidă gura.
Magistraţii care îşi ordonă prin hotărâri profund nelegale măririle de salarii, pentru că statul plăteşte, cer populaţiei să bată în retragere.
Magistraţii ale căror hotărâri sunt condamnate la CEDO, pe bandă rulantă, cer să stăm în banca noastră şi să le respectăm deciziile aberante.
Românii s-au prins că şi magistraţii formează un clan. Un clan, în care funcţionează omerta, pentru ca ei, cei care ar trebui să apere legea, să îşi poată acoperi fărădelegile.
Magistraţii în rândul cărora există foşti informatori ai securităţii, dau românilor lecţii de democraţie, vorbind cu atât de multă nesimţire despre statul de drept.
Magistraţii nu au înţeles că, atunci când sistemul judiciar nu poate fi reformat din interior, cetăţenii au dreptul moral, dar şi constituţional de a interveni pentru a pune lucrurile la punct.
Avem dreptul, pe care nu ni l-am arogat niciodată, de a vă da jos de acolo de unde staţi!
Închişi într-un glob de sticlă, ţinuţi sub şantaj şi presiuni politice, aţi devenit din magistraţi, CĂLĂI!
Mâine, Jolly-Jokerii de la Curtea Constituţională vor lua o decizie cu privire la Ordonanţa Guvernului prin care se suspendă aplicarea legii privind salariile profesorilor.
Aşa-numiţii judecători ai CCR, intenţii de magistraţi, foşti mari doctori docenţi pe la Ştefan Gheorghiu, ori foşti consilieri juridici pe la diverse CAP-uri sau fabrici de cauciuc, conduc România după bunul plac în ultimii 4 ani, mâncând banii statului degeaba.
Între două decizii luate la mica înţelegere, şi-au făcut timp să-şi completeze şi Declaraţiile de Avere. Au făcut-o însă în acelaşi mod neruşinat cu care iau decizii politice în loc de hotărâri motivate temeinic, în drept.
Dacă eşti Judecător la CCR îţi poţi permite să nu respecţi legea. Îţi poţi permite asta pentru că tu ştii că nu ţi se poate întâmpla nimic.
Pentru că tu – Judecătorule - eşti mai presus de lege!
ION PREDESCU Click imagini pt. zoom.
Pe ale celorlalţi studiaţi-le voi AICI. Mă cuprinde scârba…

